9 Moduri În Care Îți Sabotezi Viața

Viața nu te așteaptă! Dacă te simți blocat, schimbarea începe cu un singur pas. Citește acum și află cum să faci acel pas!

Pe vremea când eram la liceu, eram convins că vreau să devin inginer și să lucrez în București. Totuși, un an mai târziu, visul acesta s-a risipit în doar câteva ore. Privind în urmă, îmi dau seama că nu îmi doream cu adevărat să fiu inginer, ci voiam doar să mă simt puternic și important. Din fericire, am găsit alte modalități de a-mi satisface aceste nevoi.

A existat și o perioadă în care eram convins că fosta mea prietenă m-a părăsit pentru că nu eram destul de bun pentru ea și că trebuie să îmi dovedesc valoarea în fața fiecărei femei pe care o întâlneam. Dar, după multă compensare exagerată în prezența altor femei, am realizat în cele din urmă că sunt în regulă și că îmi este mult mai bine fără ea.

Apoi a existat ideea că fiecare emoție negativă pe care am trăit-o vreodată a fost rezultatul unei traume subiacente și că, prin „a lucra la aceasta”, provocam o transformare în mine. Ce iluzie am avut!

(Spoiler: Uneori te simți rău doar pentru că te simți rău.)

Ideea este că, de multe ori, nu reușim să ne gestionăm emoțiile și dorințele. Ne mințim singuri, iar motivul e simplu: vrem să ne simțim mai bine.

Poate că nu suntem conștienți în ce mod ne păcălim, dar e aproape sigur că o parte din „adevărurile” noastre de astăzi sunt doar scuturi care ne feresc de realități mai dureroase.

Prin autoamăgire, sacrificăm nevoile pe termen lung pentru plăceri pe termen scurt. Astfel, dezvoltarea personală poate fi văzută ca procesul de a învăța să ne mințim mai puțin.

Când vine vorba despre descoperirea propriilor rahaturi, mulți dintre noi se beazează pe aceleași tipare de protecție vechi și obosite. Iată câteva modele comune pe care le-am observat atât la mine, cât și la cei din jur:

Dacă Aș Putea Să Fac Doar X, Viața Mea Ar Deveni Extraordinară

Poți alege orice „X” îți dorești: să te căsătorești, să faci sex, să obții o promovare, să cumperi o mașină sau o casă nouă, un iepuraș de companie, sau să te ții de obiceiul de a folosi ața dentară în fiecare duminică. Alegerea e a ta. Totuși, sunt sigur că ești suficient de inteligent încât să înțelegi că niciun obiectiv singular nu îți va rezolva complet și definitiv toate problemele legate de fericire. Asta pentru că mintea noastră funcționează după un tipar dificil de evitat: gândul că „Dacă aș avea X, atunci...” rămâne întotdeauna prezent.

Din punct de vedere evolutiv, acest mecanism are sens. Suntem programați să nu fim niciodată pe deplin mulțumiți. Strămoșii noștri, care nu s-au oprit niciodată din a-și dori mai mult, au avut șanse mai mari de supraviețuire și reproducere. Dar, deși e o strategie excelentă pentru adaptare și progres, este una ineficientă când vine vorba de fericire.

Dacă ne concentrăm mereu pe ceea ce ne lipsește sau pe ce urmează, pierdem din vedere ceea ce avem deja. E adevărat, putem ajusta această tendință prin schimbarea perspectivelor și prin comportamente învățate, dar rămâne o parte fundamentală a condiției noastre umane – ceva cu care trebuie să învățăm să trăim și, în mod ideal, să ne împăcăm.

Deci, ce-i de făcut? Acceptă această provocare ca parte a vieții. Învață să te bucuri de proces, de schimbare și de urmărirea obiectivelor tale. Descoperă cum să găsești plăcere în călătorie, nu doar în destinație. O greșeală frecventă în industria dezvoltării personale este credința că a fi mulțumit de prezent și a lucra pentru viitor sunt lucruri opuse. Ele nu sunt. Dacă viața este o roată de hamster, scopul nu este să ajungi undeva anume, ci să înveți să te bucuri de alergare.

Dacă Aș Avea Mai Mult Timp, Aș face X

Rahat. Ori vrei să faci ceva, ori nu. De multe ori, ne place doar ideea de a face un lucru, dar când vine momentul să trecem la acțiune, realizăm că, de fapt, nu ne dorim cu adevărat.

Îmi place ideea de a fi un jucător excelent de șah, dar adevărul este că nu îi acord suficient de mult timp. Pe de altă parte, îmi doresc cu adevărat să învăț mai multe limbi și să scriu, așa că mă asigur că îmi fac timp pentru asta în fiecare zi.

Mulți oameni spun că vor să înceapă o afacere, să aibă abdomenul cu șase pătrățele sau să devină maeștri într-un instrument muzical. Dar adevărul este că nu își doresc asta cu adevărat. Dacă și-ar dori, și-ar organiza timpul și s-ar dedica practicii. Mai degrabă, sunt fascinați de ideea obiectivelor lor decât de realitatea muncii grele și incomode care vine odată cu atingerea acestora.

Probabil vei spune: „Oh, Alex, nu înțelegi, am un program încărcat.”

Dar și asta e o alegere. Felul în care îți ocupi timpul reflectă prioritățile tale. Dacă muncești 80 de ore pe săptămână, este pentru că ai considerat că asta este mai important decât orice altceva pe care spui că ți-ai dori să îl faci. Și dacă asta e decizia ta, atunci trebuie să accepți că întotdeauna ai avut opțiunea de a face altceva.

Poți alege să muncești mai puțin. Sau chiar să renunți complet la muncă. Poți decide să-ți prioritizezi visul, punându-l mai presus de bani, de somn sau de ieșirile constante la restaurantul tău preferat. Dar nu faci asta.

Iar asta spune totul despre ceea ce îți dorești cu adevărat.

Dacă Spun Sau Fac X, Oamenii Ar Putea Crede Că Sunt Prost

Adevărul este că majoritatea oamenilor nu-și fac griji dacă alegi să faci X sau nu. Iar chiar dacă o fac, sunt mult mai preocupați de ceea ce crezi tu despre ei. Adevărul nu este că îți e teamă de faptul că alții te-ar putea considera prost, plictisitor sau insuportabil. Adevărul este că îți e teamă pentru că tu vei ajunge să crezi aceste lucruri despre tine.

Aceasta este o problemă de percepție a propriei valori. Este o minciună alimentată de nesiguranța că nu ești suficient de bun. Nu are legătură cu cât de critici sau binevoitori sunt oamenii din jurul tău. De fapt, cei din jur sunt prea ocupați să-și facă griji cu privire la ce părere ai tu despre ei, ca să le pese cu adevărat.

Dacă Spun Sau Fac Doar X, Atunci Acea Persoană Se Va Schimba În Cele Din Urmă

Nu poți schimba oamenii. Poți doar să le oferi sprijinul necesar pentru ca ei să-și dorească să se schimbe singuri. Iluzia că ai putea face ceva care să-i convingă să vadă ceea ce vezi tu – calea iluminării, modalitățile de a nu mai fi dăunători pentru sine sau pentru ceilalți – provine adesea fie dintr-un atașament nesănătos față de acea persoană, fie din lipsa unor limite clare.

Sfaturile și ajutorul ar trebui oferite fără așteptări sau condiții, fără să presupui că vor produce schimbări miraculoase.

Iubește oamenii pentru felul în care sunt, cu toată dezordinea lor, nu pentru cum ți-ai dori să fie.

Totul Poate Fi Minunat Sau Totul Poate Fi Groaznic

Totul depinde de felul în care alegi să privești lucrurile. Alege cu înțelepciune.

Există Ceva Fundamental Defect Sau Diferit În Legătură Cu Mine

Această minciună constituie baza rușinii personale: credința că ceva este în neregulă sau insuficient în noi. Un efect nefericit al societăților mari, cu sute de milioane de oameni, este că inevitabil ajungem să ne comparăm cu standarde sociale arbitrare. Pe măsură ce creștem, observăm (și ni se reamintește de către alții) dacă suntem mai înalți sau mai scunzi, mai frumoși sau mai urâți, mai inteligenți sau mai proști, mai puternici sau mai slabi, mai cool sau mai neinteresanți decât "media".

Aceasta se numește “socializare” și, de fapt, are un scop util. Ideea este să punem oamenii în acord cu idealurile culturale definite, astfel încât să putem coexista unii cu alții fără ca toată lumea să se înjunghie în gât și să mănânce bebeluși morți la micul dejun. A funcționat (în mare parte).

Dar prețul acestei stabilități sociale și coeziuni este internalizarea credinței că nu suntem destul de buni așa cum suntem, că suntem fundamentali defecți și neprietenoși. Unii dintre noi internalizează o cantitate mai mare din aceste credințe decât alții, mai ales dacă am fost abuzați sau traumatizați la un moment dat în trecutul nostru.

Această credință persistentă că suntem, într-un fel, deficitari subminează tot ceea ce gândim și facem, provocând suferință pe parcursul întregii vieți.

Dar aici intervine partea cu adevărat complicată:

Ne este frică să renunțăm la credința că suntem, în mod fundamental, deficienți.

De ce? De ce alegem să ne agățăm de convingeri care ne fac să ne simțim mai puțin decât umani, nedemni de iubirea și succesul pe care le vedem la ceilalți, în loc să le abandonăm în fața unor dovezi contrare?

Răspunsul stă în același motiv pentru care ne atașăm de orice altă credință: ne face să ne simțim speciali. Dacă suntem, într-un fel, fundamental inferiori, ne putem asuma permanent rolul victimei sau al martirului, oferind vieții noastre un sens „nobil”, dar disfuncțional.

Dacă am renunța la această credință și am accepta că suntem, de fapt, demni de viață, de iubire și de locul nostru printre ceilalți, am pierde dreptul de a ne victimiza. Am pierde sentimentul de „unicitate” derivat din suferință și ne-am transforma în oameni obișnuiți, anonimi, doar niște fețe în mulțime.

Și astfel alegem să ne agățăm de suferință, purtând-o ca pe o insignă de onoare. Pentru că, adesea, este singura identitate pe care o cunoaștem.

Aș Vrea Să Mă Schimb, Dar Nu Pot Din Cauza Lui X

Dacă X nu este „nu vreau cu adevărat să o fac,” atunci această afirmație este doar o scuză. Îți găsești justificări. Și e în regulă – toți facem asta uneori – dar ar fi util să recunoști realitatea.

Adevărul este că nu vrei să te schimbi. Dacă ți-ai dori cu adevărat, ai face-o. Iar dacă nu acționezi, înseamnă că suferința ta îți oferă, într-un mod inconștient, un anumit beneficiu.

Recent, am avut o conversație cu o persoană ambițioasă, dar care dădea vina pe nedreptatea economiei și a sistemului social pentru lipsa de acțiune în dezvoltarea ideii sale de afacere. Pe măsură ce am discutat, a început să analizeze câteva dintre convingerile sale și a descoperit că multe dintre ele nu erau altceva decât scuze pentru a-și justifica nefericirea.

Totuși, incapacitatea de a acționa a rămas. Problema avea rădăcini mai profunde. Mânia sa față de nedreptatea sistemului nu doar că îi justifica lipsa de acțiune, ci îi alimenta sentimentul de importanță personală: convingerea că, dacă i s-ar da șansa să încerce, ar fi extraordinar. Dar, cum „nu i se permite,” preferă să rămână furios și nefericit.

Nevoia de a te simți important este una dintre cele mai fundamentale nevoi psihologice. În acest caz, un tânăr inteligent alege să se agațe de propria suferință, deoarece îi oferă o identitate sigură, în loc să riște anonimatul și să acționeze.

Nu Pot Trăi Fără X

În majoritatea cazurilor, poți. Unul dintre lucrurile pe care le-am învățat din călătoriile și din șederile în locuri mai puțin plăcute este că oamenii se adaptează incredibil de rapid. Eu și mulți alții am documentat procesul dificil de a vinde și de a renunța la majoritatea posesiunilor noastre și am ajuns la realizarea surprinzătoare că, după o scurtă perioadă de nostalgie, nu ne lipsește nimic din ceea ce am lăsat în urmă.

Captivați de ciclul de consum al societății moderne, mulți dintre noi au uitat că, din punct de vedere psihologic, avem deja tot ce ne trebuie. Psihologia noastră are o capacitate extraordinară de a se adapta la mediul în care trăim pentru a ne satisface nevoile și a ne menține fericiți. Și, dincolo de un anumit nivel de confort și subzistență, ceea ce contează nu este neapărat ce facem sau ce deținem, ci cât de mult sens găsim în fiecare activitate sau relație.

Optimizează-ți viața pentru a spori sensul. Acesta este adevăratul indicator al succesului.

Știu Ce Am De Făcut

Desigur că știi, prietene. Desigur că știi.

Viețile noastre sunt formate din presupuneri mai mult sau mai puțin idealizate, un continuu proces de încercare și eroare.

Și, chiar acum, cea mai bună presupunere a mea este că acest articol a ajuns la final.