Cum Să Renunți
Recent, am trecut pe lângă locul unde am avut una dintre primele mele întâlniri. Timp de câteva minute, am zâmbit și am rememorat un mic colț fericit din povestea noastră. Acea întâlnire a fost pur și simplu magică. Una dintre acele seri la care visezi atunci când ești un adolescent stângaci. Dar acum, ca tânăr adult singur, începi să crezi că astfel de momente ar putea să nu se mai întâmple niciodată.
Și apoi se întâmplă. O noapte pe care ai șansa să o trăiești poate de câteva ori în viață, dacă ai noroc.
Și odată cu această realizare, am început să simt un fel de tristețe ușoară. Am plâns în sinea mea pentru o mică pierdere a propriei persoane – acel tânăr de 18 ani, arogant și plin de încredere, care pășea în acel loc fără să aibă nicio idee despre ce avea să urmeze: potențialul infinit care ne aștepta, intensitatea emoțiilor pe care pur și simplu nu știam cum să le gestionez.
Cei doi oameni pe care îi reprezentam în acea seară dispăruseră acum. Și nu se vor mai întoarce niciodată.
Nu voi mai avea ocazia să te întâlnesc pentru prima dată.
Nu voi mai putea să mă îndrăgostesc nebunește într-un fel care să mă entuziasmeze și să mă terorizeze în același timp.
Există o ignoranță dulce, arogantă în sine, în versiunea mea mai tânără, care a fost iremediabil pierdută. Iar, în ciuda pierderii din cele mai bune motive, tot m-am întristat. Pentru câteva momente, mi-am plâns trecutul în tăcere, așa cum cineva își plânge moartea unei rude îndepărtate.
Iar apoi, am mers mai departe.
Nu sunt străin de pierdere. Nu cred că vreunul dintre noi este.
Am văzut membri ai familiei și prieteni murind. Am avut relații romantice care s-au încheiat într-o „explozie” spectaculoasă și altele care s-au stins încet, în tăcere. Am pierdut prieteni, locuri de muncă, orașe etc. Am pierdut diferite convingeri – în mine și în alții.
Fiecare pierdere este o formă de moarte. În fiecare caz, a existat odată o experiență – un lucru, o idee, o persoană – care i-a conferit un sens vieții tale. Iar acum, aceasta nu mai există.
A face față pierderii implică întotdeauna aceleași dinamici.
În fiecare caz – fie că este vorba despre pierderea unei prietenii, a unei cariere, a unei relații sau a unui membru al familiei, orice ar fi – suntem nevoiți să ne confruntăm cu faptul că nu vom mai experimenta niciodată ceva sau pe cineva.
Suntem nevoiți să ne confruntăm cu un gol interior și să acceptăm durerea.
Suntem nevoiți să înfruntăm cuvântul acela înfiorător: „Niciodată”.
„Niciodată” doare pentru că înseamnă că nu poate fi schimbat. Și întotdeauna ne place să credem că lucrurile pot fi schimbate. Această posibilitate ne face să ne simțim mai bine.
“Doar muncește puțin mai mult!”
“Trebuie doar să îți dorești suficient de mult!”
Aceste expresii ne încurajează să acționăm. Ele ne sugerează că, dacă nu suntem mulțumiți de ceva, ar trebui să intervenim și să facem schimbări. Dar „niciodată”? „Niciodată” înseamnă că s-a sfârșit.
„Niciodată” înseamnă că a dispărut. „Niciodată” înseamnă pentru totdeauna. Și asta este cu adevărat ceva greu de suportat.
Nu poți aduce niciodată înapoi la viață o persoană decedată. Nu poți apăsa niciodată pe butonul de „restart” în cazul unei relații distruse. Nu poți remedia o tinerețe irosită, repara o greșeală din trecut sau retrage acele cuvinte care au distrus prietenia. Când a dispărut, a dispărut.
Și nu va mai fi niciodată la fel, indiferent ce faci. Și asta, într-un sens psihologic real, distruge o mică parte din tine. O parte care, în cele din urmă, trebuie reconstruită.
Fiecare Pierdere Este O Pierdere Parțială A Cine Ești TU
Unul dintre cele mai frecvente subiecte de discuție pe care le abordez cu prietenii și cu alte persoane este despre cum să-și refacă relația cu fostul partener. Unii dintre ei formulează întrebarea mai politicos – spun că vor să-și „rezolve lucrurile” sau să „repare lucrurile” –, dar, în realitate, se reduce la: „M-a părăsit și doare. Ce să spun sau să fac ca să îl/o recâștig?”
Dar această întrebare nu a avut niciodată sens pentru mine. În primul rând, dacă ar exista o metodă testată și garantată de a-ți recâștiga fostul partener, am fi:
a) descoperit-o de mult timp și
b) despărțirile sau divorțurile nu ar mai exista.
Lumea ar fi inundată de cupluri căsătorite și fericite. Și probabil că multe persoane ar rămâne fără loc de muncă.
Mai important, încercarea de a „câștiga” înapoi un fost partener este imposibilă, deoarece, chiar dacă „funcționează”, relația refăcută nu va semăna niciodată perfect cu cea din trecut. Va fi o afacere fragilă, simulată, compusă din două persoane complet diferite și sceptice, reluând aceleași probleme și drame, iar și iar, în timp ce își reamintesc de motivele pentru care lucrurile au eșuat în primul rând.
Când mă gândesc la toate cuplurile fericite pe care le cunosc, știi câte dintre ele spun: „Oh, a fost un adevărat nenorocit, dar apoi și-a cerut scuze, mi-a cumpărat o prăjitură și flori, iar acum suntem căsătoriți fericiți”?
Niciunul dintre ele.
Ceea ce aceste persoane nu înțeleg este că:
Relațiile nu se termină pentru că doi oameni au făcut ceva greșit unul față de celălalt; relațiile se încheie pentru că doi oameni nu sunt potriviți unul pentru celălalt.
Toți am trecut prin despărțiri. Și cu toții, în momentele noastre de slăbiciune, am plâns după foștii parteneri, am scris mesaje jenante, am băut prea mult alcool într-o seară de marți și am plâns în tăcere ascultând acea melodie care ne aducea aminte de ei.
Dar de ce dor atât de tare despărțirile? Și de ce ne simțim atât de pierduți și neputincioși în urma lor?
Acest articol va aborda modul de a face față tuturor tipurilor de pierderi. Totuși, deoarece pierderea relațiilor intime sau romantice (parteneri și membri ai familiei) este, în mod clar, cea mai dureroasă formă de pierdere, vom folosi în principal aceste situații drept exemple pe parcurs.
Dar, mai întâi, trebuie să înțelegem de ce pierderea doare atât de mult. Așa că voi prezenta o listă de puncte pentru a clarifica totul:
Pentru a fi indivizi sănătoși și funcționali, avem nevoie să ne simțim bine în legătură cu noi înșine. Pentru a ne simți bine în legătură cu noi înșine, trebuie să simțim că timpul și energia noastră sunt folosite într-un mod semnificativ. Sensul este combustibilul minții noastre. Iar atunci când rămânem fără el, totul încetează să mai funcționeze.
Principalul mod prin care generăm sens este prin intermediul relațiilor. Voi folosi termenul „relație” într-un sens larg în acest articol. Nu avem relații doar cu alte persoane (deși aceste relații tind să fie cele mai semnificative pentru noi), ci avem și relații cu cariera noastră, comunitatea noastră, grupurile și ideile cu care ne identificăm, activitățile în care ne implicăm și multe altele. Toate aceste relații pot conferi un sens vieții noastre și, prin urmare, ne pot face să ne simțim bine în legătură cu noi înșine.
Relațiile nu doar că oferă un sens vieților noastre, ci ne definesc și înțelegerea despre noi înșine. Sunt un scriitor datorită relației cu scrisul. Sunt un fiu datorită relației cu părinții mei. Sunt un român datorită relației cu țara mea. Dacă mi se iau oricare dintre aceste lucruri – să zicem, sunt trimis din greșeală în Coreea de Nord la „unchiul Kim” (ups) și nu voi mai putea să scriu vreodată – voi experimenta o mini criză existențială în legătură cu identitatea mea, pentru că activitatea care a conferit atât de mult sens vieții mele în ultimul timp nu-mi va mai fi disponibilă (asta și, știi tu, faptul că sunt blocat în Coreea de Nord). Aici aș vrea să văd puțină mobilizare din partea prietenilor dispuși să organizeze o operațiune de salvare. Nicio presiune.
Când una dintre aceste relații este distrusă, acea parte a identității noastre este distrusă împreună cu ea. Ca urmare, cu cât relația a oferit mai mult sens vieții noastre, cu atât mai semnificativ va fi rolul său în identitatea noastră și cu atât mai paralizantă va fi pierderea, atunci când sau dacă o vom pierde. Deoarece relațiile personale, în general, ne oferă cel mai mult sens (și, prin urmare, fericire), acestea sunt relațiile care dor cel mai mult atunci când sunt pierdute.
Atunci când pierdem o relație, pierdem și sensul asociat acesteia. Brusc, acel lucru care a conferit atât de mult sens vieții noastre nu mai există. Ca rezultat, vom simți o senzație de gol fix în locul unde exista acel sens. Vom începe să ne punem întrebări despre noi înșine, să ne întrebăm dacă ne cunoaștem cu adevărat, dacă am luat decizia corectă. În circumstanțe extreme, aceste întrebări devin existențiale. Vom începe să ne întrebăm dacă viața noastră are cu adevărat vreun sens. Sau dacă doar irosim oxigenul tuturor.
Această senzație de gol – sau, mai exact, această lipsă de sens – este cunoscută și sub numele de depresie. Majoritatea oamenilor cred că depresia este o tristețe profundă. Acest lucru este greșit. În timp ce depresia și tristețea apar adesea împreună, ele nu sunt același lucru. Tristețea apare atunci când ceva se simte rău. Depresia apare atunci când ceva se simte lipsit de sens. Când ceva se simte rău, cel puțin are un sens. În depresie, totul devine un mare gol. Și cu cât depresia este mai adâncă, cu atât mai profundă este lipsa de sens a oricărei acțiuni, până în punctul în care o persoană va lupta să se ridice dimineața, să facă duș, să vorbească cu alți oameni, să mănânce etc.
Răspunsul sănătos la pierdere este să construiești încet, dar sigur, noi relații și să adaugi un nou sens vieții tale. Adesea ne referim la aceste perioade post-pierdere ca la „un nou început” sau „un nou eu”, iar acest lucru este, într-un sens literal, adevărat. Construiești un „nou eu” adoptând noi relații pentru a le înlocui pe cele vechi.
Răspunsul nesănătos la pierdere este refuzul de a recunoaște că o parte din tine este moartă și dispărută. Este agățarea de trecut și încercarea disperată de a-l recupera sau retrăi într-un fel sau altul. Oamenii fac asta pentru că întreaga lor identitate și stima de sine erau legate de acea relație dispărută.
Simt că nu mai sunt capabili sau vrednici să aibă relații pline de iubire și semnificație cu altcineva sau cu altceva în viitor.
Ironia constă în faptul că mulți oameni nu sunt în stare să se iubească sau să se respecte, iar acesta este, aproape întotdeauna, motivul pentru care relația lor a eșuat în primul rând.
Relațiile Toxice Și Relațiile Sănătoase (Topic Fierbinte)
Pentru a înțelege de ce unii oameni au atât de multe dificultăți în a lăsa situațiile, persoanele sau lucrurile să dispară, trebuie să înțelegem o simplă dicotomie:
O relație este toxică atunci când doi oameni sunt emoțional dependenți unul de celălalt – adică se folosesc unul de celălalt pentru a obține aprobarea și respectul pe care nu sunt capabili să și le ofere singuri.
O relație este sănătoasă atunci când doi oameni sunt interdependenți emoțional unul cu celălalt – adică se aprobă și se respectă reciproc pentru că se aprobă și se respectă pe ei înșiși.
Relațiile toxice au nevoie de dramă pentru a supraviețui. Oamenii toxici, pentru că nu se iubesc sau nu se respectă pe ei înșiși, nu pot accepta cu adevărat ideea că altcineva i-ar putea iubi și respecta. Dacă cineva încearcă să le ofere iubire și respect, aceștia fie nu au încredere în intenții, fie refuză să le accepte. Este exact ca în zicala aceea veche: „Nu m-aș alătura niciodată unui club care m-ar accepta ca membru.”
Prin urmare, oamenii toxici sunt capabili să primească afecțiune doar de la cei care, la rândul lor, nu se iubesc și nu se respectă.
Atunci când te afli într-o astfel de situație – o relație în care doi oameni nu se iubesc și nu se respectă pe sine sau unul pe celălalt – începi inevitabil să te simți nesigur în preajma celuilalt. Apar întrebări precum: „Ce se întâmplă dacă mă părăsește? Ce se întâmplă dacă își dă seama că sunt un ratat? Ce se întâmplă dacă nu-i plac ingredientele de pe pizza pe care am comandat-o?”
Astfel, aceste persoane simt nevoia să testeze constant dacă partenerul lor vrea cu adevărat să fie acolo. Iar aceste teste sunt realizate prin crearea de dramă.
Drama înseamnă să creezi un conflict inutil, care oferă pentru scurt timp o senzație falsă de însemnătate. Atunci când o persoană toxică își strică propria relație, iar partenerul o iartă și trece peste, acea relație, altfel disfuncțională, pare să capete un sens. Își spun: „Wow, i-am vândut câinele și tot a rămas cu mine. Trebuie să fie cu adevărat iubire.” Și pentru o vreme, totul pare roz, senin și poate chiar într-o altă nuanță care sună plăcut..
Pentru că drama nu durează. Nesiguranța de fond rămâne. Prin urmare, cuplul toxic va căuta rapid o nouă doză de dramă pentru a menține iluzia unei relații semnificative.
Pe de altă parte, relațiile sănătoase evită drama, deoarece conflictul inutil scade din semnificația și valoarea deja existente în relație. Oamenii sănătoși pur și simplu nu tolerează drama. Ei se așteaptă ca fiecare să-și asume responsabilitatea pentru propriile acțiuni și emoții. Doar atunci pot avea grijă cu adevărat unul de celălalt.
În relațiile sănătoase, în loc să creeze conflicte pentru a-și demonstra iubirea și sprijinul, partenerii reduc conflictele pentru a face mai mult loc iubirii și sprijinului care există deja.
Să revenim la exemplul nostalgiei mele. Dacă relația noastră ar fi fost toxică, iar eu aș fi fost mereu un imbecil nesigur, aș fi putut răspunde la puțina tristețe din relație sărind direct la ceartă cu partenera mea. Aș fi dat vina pe ea pentru pierderea acelei emoții și pasiuni de la început, criticând-o că lucrurile nu mai sunt ca înainte și pretinzând că este vina ei.
Drama rezultată ar fi făcut două lucruri:
Mi-ar fi oferit din nou un sentiment de însemnătate – uite-mă, luptând pentru o relație mai pasională și mai excitantă! Și, evident, ea ar trebui să fie de acord cu mine și să facă ceva în acest sens!
După ce aș fi fost un adevărat cretin timp de o oră sau trei, faptul că ea s-ar fi apărat, ar fi încercat să mă liniștească sau ar fi depus eforturi pentru a rezolva conflictul (inventat), mi-ar fi demonstrat din nou că mă iubește. Și totul ar fi fost bine în lumea mea… cel puțin până când m-aș fi simțit nesigur din nou.
Un alt răspuns toxic ar fi fost să decid că, dacă partenera mea nu poate să-mi ofere acea nouă emoție, atunci o voi căuta în afara relației. O aventură mi-ar fi reafirmat sentimentele de nesiguranță legate de a fi dorit și iubit. Măcar pentru o vreme. Și mi-aș fi spus tot felul de prostii, de genul „Merit să simt din nou acea emoție cu o altă femeie” sau „Este vina partenerei mele că inima mea (a.k.a. pnisul) a greșit calea.”
Însă, într-o relație sănătoasă, răspunsul ar fi fost cu totul altul. Un cuplu sănătos ar fi spus ceva de genul: „Wow, nu-i așa că au fost minunate acele seri petrecute împreună? Mi-e dor de ele…” Și apoi și-ar fi reamintit, poate în tăcere, că relațiile evoluează. Bucuria și beneficiile iubirii din săptămâna a treia nu sunt aceleași cu cele din anul sau deceniul trei. Și asta e un lucru bun.
Iubirea crește, se extinde și se transformă. Faptul că ai trăit o emoție trecătoare nu înseamnă că era mai valoroasă sau chiar necesară în totalitate.
Opțional (Poți Trece La Capitolul Următor)
Pentru cei care se simt copleșiți de gândul că relația lor ar putea fi toxică și că le-ar putea strica inclusiv micul dejun în fiecare dimineață, iată câteva indicii care vă pot ajuta să înțelegeți mai bine situația:
Nu-ți Poți Imagina O Viață Fericită Fără Relația Ta
O relație toxică este ca un pact cu diavolul. Renunți la identitatea și valoarea ta personală pentru această persoană sau situație, cu speranța că relația îți va oferi sensul și scopul vieții de care ai atât de multă nevoie. Dar ceea ce nu realizezi este că, prin sacrificarea propriei identități în favoarea altcuiva (sau altceva – fără judecăți aici), ajungi să devii și mai nesigur, nu mai puțin. Relația te învăluie complet, cerându-ți tot timpul și atenția, până când nimic altceva nu mai contează: nici alte relații, nici alte aspecte ale vieții tale.
Dacă gândul de a pierde relația te face să simți că viața ta s-ar termina, probabil că te afli într-o relație toxică.
Notă: Nu doar oamenii pot fi toxici. Locurile de muncă pot fi toxice. Membrii familiei pot fi toxici. Grupurile religioase, politice, seminariile de dezvoltare personală – toate acestea pot duce la relații toxice.
Relația Dăunează Altor Relații Din Viața Ta
Relațiile toxice sunt ca niște flăcări care consumă tot oxigenul emoțional, sufocând toate celelalte relații din viața ta. Curând, relația toxică devine lentila prin care privești toate celelalte conexiuni.
Serile petrecute cu prietenii sunt dominate de povești despre dramele relației tale.
Conversațiile tale devin monotone, centrate exclusiv pe relație.
Lumea din afara relației pare dezordonată, plictisitoare și lipsită de culoare.
Obsesia pentru relație te urmărește peste tot – la un meci de fotbal, în timpul unui interviu, în timpul unui apel cu mama ta, chiar și în mijlocul recitalului de vioară al copilului tău.
Prietenii pot începe să te perceapă ca fiind egoist sau greu de suportat. Membrii familiei pot dezaproba relația și, în cele din urmă, se vor îndepărta în tăcere. Cei care încearcă să te avertizeze vor descoperi că, mai degrabă decât să ajute, intervențiile lor alimentează flacăra dramei.
Cu Cât Oferi Mai Multă Iubire, Cu Atât Te Simți Mai Rănit Și Mai Furios
Drama care definește relația toxică îți consumă întreaga energie și capacitate de gândire. Și, paradoxal, relația te pedepsește pentru această investiție emoțională, alimentând perfidul cerc vicios.
Relațiile toxice pot fi comparate cu găurile negre: te atrag din ce în ce mai adânc și generează o forță gravitațională care îți îngreunează orice încercare de a scăpa. Orice tentativă de distanțare sau schimbare nu face decât să reaprindă drama și să te tragă înapoi, exact acolo unde ai început.
Relațiile toxice par adesea blestemate: ești pedepsit dacă încerci ceva și ești pedepsit dacă nu faci nimic. În timpul relației, visezi să scapi. Dar odată ce reușești să te distanțezi, îți dai seama că, pentru că ți-ai pierdut identitatea, nu știi ce să faci cu tine însuți.
De Ce Este Dificil Să Renunți La Relațiile Toxice?
Dependența de relațiile toxice apare pentru că drama devine, în sine, o formă de adicție. Similară cu efectele produse de droguri sau jocuri de noroc, drama este imprevizibilă. Ea te captivează, îți distrage atenția de la alte probleme și te surprinde cu momente neașteptate de bucurie sau încântare.
Ceea ce face lucrurile și mai complicate este faptul că devenim insensibili la dramă. Ajungem să căutăm conflicte din ce în ce mai intense pentru a ne confirma că suntem iubiți, pentru că vechile tipare de conflict nu mai sunt suficiente. Totul poate începe cu o ceartă banală, de exemplu, despre cine scoate gunoiul. El începe să scoată gunoiul. Dar tu tot te simți nesigură și neîndrăgită. Așa că treci la o altă temă: de ce își sună mama atât de des. El încetează să-și mai sune mama (cel puțin, nu în prezența ta). Dar nesiguranța persistă. Așa că mărești miza din nou. Și ajungi să faci ceva extrem – poate chiar să urinezi în perechea lui preferată de pantofi (sau ceva de genul ăsta), doar pentru a vedea cum reacționează.
În cele din urmă, drama ajunge la punctul de fierbere. Relația începe să se destrame, evaporându-se într-un mod dureros și rănindu-i pe toți cei implicați.
Însă, când suntem prinși în vâltoarea dramei, se întâmplă altceva. Pe măsură ce miza crește, drama devine tot mai intensă, făcându-ne și mai dependenți emoțional de acea persoană, nu mai puțin. Investim atât de mult în această dramă încât ajungem să credem că partenerul nostru este mult mai important pentru starea noastră de bine decât este în realitate.
Drama este, așadar, o prismă psihologică – o casă a oglinzilor – care distorsionează semnificația pe care o atribuim unei relații. În ochii noștri, acea persoană, acel grup sau acea activitate devin tot ceea ce credem că avem nevoie. În realitate, însă, tocmai relația respectivă ar putea să fie sursa principală a suferinței noastre.
De cele mai multe ori, persoanele care nu știu cum să renunțe la o relație au fost împreună cu cineva abuziv sau complet dezinteresat. Asta deoarece, în astfel de relații, o despărțire nu schimbă nimic fundamental. În timpul relației, aceste persoane își investesc întreaga energie încercând să câștige afecțiunea sau atenția partenerului. După despărțire, același efort continuă, dar din afara relației. Este aceeași luptă emoțională, doar că într-un context diferit – aceeași poveste, spusă într-o altă zi.
De asemenea, cei care nu pot accepta sfârșitul unei relații au tendința de a-și hărțui fostul partener, încercând să creeze noi conflicte pentru a recrea intensitatea pe care o oferea relația. Acești oameni devin dependenți de acea dramă și se simt obligați să o repete, iar și iar, pentru a menține vie senzația respectivă.
Drama, însă, nu se limitează doar la relațiile romantice. Ea poate infecta și alte domenii ale vieții. Unii oameni creează conflicte la locul de muncă pentru a-și compensa sentimentul de lipsă de valoare sau de nerecunoaștere. Alții generează dramă în relația cu autoritățile sau guvernul, mai ales atunci când se simt amenințați existențial. Și, nu în ultimul rând, există o formă de dramă interioară: oamenii se confruntă cu propriile lor lupte dramatice, imaginându-și că nu sunt suficient de buni pentru a se ridica la înălțimea unui moment din trecut.
Cum Să-ți Îmbunătățești Capacitatea De A Accepta Pierderea
Pasul 1: Înțelege Că Amintirile Noastre Ne Mint, Convingându-ne Că Totul Era Minunat În Trecut, Chiar Dacă Nu Era
Mințile noastre au o tendință naturală de a păstra doar cele mai bune părți din trecutul nostru. Ștergem momentele plictisitoare, monotone, și ne amintim doar clipele deosebite. Ai întâlnit vreodată un fost partener după câțiva ani și te-ai întrebat în sinea ta: “Doamne, chiar am fost împreună cu această persoană?!” Da, pentru că amintirile noastre nu sunt niciodată exacte.
Mintea noastră are un obicei persistent: crede că există mereu un lucru – o persoană, o situație, un obiect – care ne va aduce fericirea deplină și ne va rezolva toate problemele. Dar, imediat ce obținem acel lucru, apare un alt țel la orizont. Acest fenomen este cunoscut drept banda de alergare hedonistă. În același fel în care avem iluzia că atingerea unui obiectiv în viitor ne va face fericiți pentru totdeauna, avem și iluzia că reîntoarcerea la ceva din trecut ne va oferi acea fericire eternă.
În realitate, mintea noastră face toate aceste salturi doar ca să evite să se confrunte cu prezentul. Dar adevărata fericire se află aici, în momentul prezent. Știi tu, ascunsă pe undeva, sub tot rahatul cotidian.
Pasul 2: Înconjoară-te Cu Persoane Care Te Iubesc Și Te Apreciază Așa Cum Ești
Imaginează-ți mintea ca pe un scaun cu mai multe picioare de sprijin, unele mai solide, altele mai fragile. Când unul dintre picioare cedează, trebuie să-l înlocuiești sau să le întărești pe celelalte pentru a putea susține greutatea.
Relațiile sunt aceste picioare de sprijin. Atunci când pierzi un "picior", trebuie să le faci pe celelalte mai rezistente pentru a putea susține greutatea fundului tău gras – care, în această analogie ciudată, este fericirea ta – altfel, scaunul se va prăbuși, și vei sfârși prăbușindu-te, vărsându-ți băutura și poate chiar și câteva lacrimi.
Ce trebuie să faci? Reconectează-te cu oamenii care te apreciază pentru cine ești cu adevărat. Aceștia sunt cei care te pot sprijini și în jurul cărora poți construi o bază emoțională solidă în timpul procesului dificil de reconstrucție a vieții tale.
Dar, sincer, acest lucru este mult mai ușor de spus decât de făcut. După ce ai trecut printr-o pierdere devastatoare, ultimul lucru pe care vrei să-l faci este să îți suni prietenii să ieșiți la o bere sau să vorbești cu mama ta despre cum te simți ca un ratat. În astfel de momente, izolarea pare o soluție mai confortabilă, deși nu este sănătoasă.
Această situație devine și mai complicată dacă ai ieșit recent dintr-o relație toxică. Persoanele care se implică în relații toxice într-un anumit aspect al vieții lor tind să cultive astfel de relații și în alte domenii. Din acest motiv, mulți dintre ei nu beneficiază de relații care să ofere susținere sau apreciere necondiționată. Totul în jurul lor este adesea dominat de dramă, iar despărțirea dintr-o relație toxică poate agrava această dinamică.
Sugestia mea: dacă tocmai ai ieșit dintr-o relație toxică, de ce să te oprești aici? Folosește acest moment de criză personală ca pe o oportunitate de a vedea cine îți este cu adevărat alături și cine rămâne doar pentru spectacol. Relațiile sănătoase și oamenii buni îți vor oferi sprijin necondiționat. În schimb, prietenii sau membrii toxici ai familiei vor încerca să transforme drama ta în drama lor. Aceasta este șansa ta de a filtra cine merită să rămână în viața ta și cine nu.
Pasul 3: Investește În Relația Cu Tine Însuți
În general, persoanele care depind de relațiile toxice pentru stima lor de sine o fac pentru că nu și-au dezvoltat niciodată relații funcționale cu ei înșiși (și nu, masturbarea excesivă nu se pune!).
Deci, ce naiba înseamnă “relația cu tine însuți”?
În principiu, cum îți tratezi propriul corp, mintea și emoțiile?
Acum este momentul să-ți faci abonament la o sală de sport, să te oprești din a mânca boluri întregi de înghețată, să ieși afară și să te reîntâlnești cu vechiul tău prieten numit soarele. Acum este momentul să te înscrii la cursul pe care întotdeauna ai vrut să-l urmezi, să citești cartea care stă pe noptieră de șase luni, să folosești ața dentară pentru prima dată în viața ta. Acum este momentul să îți permiți să te simți trist, supărat sau vinovat fără a te judeca.
Dacă îți vine greu să te motivezi să faci toate aceste lucruri, folosește-ți pierderea ca pe o sursă de inspirație. În cazul unei despărțiri dureroase, îmbunătățirea de sine devine cea mai bună formă de răzbunare împotriva fostului partener. Dacă ai pierdut pe cineva drag în mod tragic, încurajează-te să trăiești experiențele pe care și le-ar fi dorit pentru tine. Și dacă te afli în situația de a pierde ceva valoros sau de a ieși dintr-o perioadă în care te simțeai important și apreciat, angajează-te să construiești ceva și mai bun pentru tine cel sau cea din prezent.
Pasul 4: Dacă Ai Fi Aruncat Pe O Insulă Pustie Și Ai Putea Face Orice Ai Vrea, Fă-o
Una dintre cele mai sănătoase alegeri pe care le poți face după o pierdere este să te întorci la lucrurile de bază: fă ceva pentru simpla plăcere de a face. Dacă nu ar fi nimeni în jur, dacă nu ai avea nicio obligație de timp sau energie, cum ți-ai petrece timpul? Probabil că în prezent nu faci prea multe. Și asta face parte din problemă. Întoarce-te la acele lucruri de bază.
Desigur, există oameni care nu știu ce ar face cu timpul lor dacă nu ar avea nicio obligație sau pe nimeni de impresionat. Și aceasta este o problemă serioasă. Sugerează faptul că tot ceea ce au făcut vreodată a fost în scopul satisfacerii altor persoane și de a obține ceva tranzacțional din relațiile lor. Nu este de mirare că aceste relații nu au avut succes.
Pasul 5: Dacă Ai Pierdut O Relație Intimă, Nu Te Teme Să Rămâi Singur Pentru O Perioadă
După ce pierzi o relație intimă, inclinația naturală a multor oameni este să umple imediat golul cu o altă relație sau căutând atenție, afecțiune și sex.
Aceasta este o idee proastă. Deoarece te distrage de la activitățile sănătoase menționate mai sus.
Dacă ești de partea greșită a unei despărțiri (sau chiar mai rău, pierzi pe cineva în urma unei tragedii), chiar dacă relația era sănătoasă și sigură, ai nevoie de timp pentru a te recupera emoțional. Și este greu să faci asta dacă îți arunci imediat inima în brațele următoarei persoane care apare.
Rămâi singur o perioadă. Învață să petreci timp din nou cu tine însuți. Reintră în lumea întâlnirilor doar atunci când ești cu adevărat entuziasmat(ă). Nu pentru că simți că trebuie să o faci. Nu pentru că te simți singur(ă).
În Final, Totul Este Pierdut
Viața este o lungă succesiune de pierderi. Practic, este singurul lucru garantat în existența noastră.
Din moment în moment, din an în an, renunțăm și lăsăm în urmă felul în care eram înainte, fără a putea recupera vreodată acele versiuni anterioare ale noastre. Pierdem membri ai familiei, prieteni, relații, locuri de muncă și comunități. Pierdem convingeri, experiențe, perspective și pasiuni. Și, în cele din urmă, într-o zi, ne vom pierde întreaga existență.
Dacă te gândești la momentele dificile din viața ta, recunoaște că, pentru a depăși acele momente, a trebuit să faci față unor pierderi. Ai pierdut relații și aspirații și ai renunțat la multe pentru a-i oferi un nou sens mai profund și mai sănătos vieții tale. În acest sens, orice progres vine la pachet cu o anumită doză de renunțare. Și orice pierdere poate genera mai multe oportunități de creștere. Cele două sunt strâns legate și trebuie acceptate împreună.
Oamenilor le place să vadă creșterea ca pe ceva euforic. Dar lucrurile nu funcționează așa. Schimbarea reală aduce cu ea un mix de emoții – o durere pentru ceea ce ai lăsat în urmă, împreună cu o satisfacție pentru ceea ce ai devenit. Un fel de tristețe moale amestecată cu o bucurie simplă. În aceste momente, continuă să mergi înainte. În curând, vei da peste un nou restaurant, abia deschis, care va avea lucruri noi pe care vei dori să le încerci și noi experiențe pe care vei fi pregătit(ă) să le îmbrățișezi și să le împărtășești.
Haideți să ne invităm singuri înăuntru.