Poate Că Ce Numești Tu Iubire... Nu E De Fapt Iubire
În alte cuvinte, poate habar nu ai ce este iubirea.
Stăm în tăcere. Prietena mea privește adânc în paharul ei gol, amestecând din când în când gheața cu paiul.
— Wow, spune ea.
Aștept să continue. Ceea ce începuse ca o seară festivă s-a transformat, pe nesimțite, într-o discuție lungă și grea despre iubire—din ce e făcută, cât de rară e de fapt.
În cele din urmă, întreb:
— Wow, ce?
— Mă gândeam doar că n-am trăit niciodată asta.
— Poate că pur și simplu n-ai întâlnit încă persoana potrivită, spun eu, rostind fraza aceea clișeică pe care orice prieten bine intenționat o aruncă într-o astfel de situație.
— Nu, spune ea. Nu mă refer doar la relații. N-am simțit asta cu nimeni. Nici cu părinții mei, nici cu familia, nici măcar cu cei mai mulți dintre prietenii mei.
Ridică privirea spre mine. Ochii ei sunt tulburi, umezi.
— Poate că nici măcar nu știu ce e iubirea.
Economia Validării Sociale
Când ești adolescent, a fi cool funcționează ca o monedă de schimb. Încerci să acumulezi cât mai mult „capital social”, apoi cauți alți adolescenți la fel de cool și, împreună, formați un fel de alianță tacită pentru a deveni și mai cool.
Dacă, la un moment dat, dai peste cineva vizibil mai puțin cool decât tine, regula nescrisă spune că trebuie să-l ignori sau, și mai rău, să-l respingi. Nu vrei să fii asociat cu cineva care îți poate știrbi imaginea. Doamne ferește să te vadă gașca cool stând de vorbă cu un „ratat” — asta ți-ar putea afecta serios statutul social.
Cât de cool ești determină cât de dorit ești într-un grup. Dacă ești praf la sport și sportul e cool, atunci popularitatea ta scade. Dacă ești fenomenal la chitară și chitarele sunt cool, brusc, devii interesant. Valoarea ta socială crește, iar oamenii încep să te placă din nou. Așa ajunge liceul să fie o cursă continuă pentru a acumula cât mai mult prestigiu.
Majoritatea dramelor, manipulărilor și jocurilor psihologice din adolescență sunt un rezultat direct al acestei economii. Adolescenții se joacă unii cu mințile celorlalți, se laudă cu lucruri pe care nu le-au făcut, cred că iubesc oameni pe care de fapt îi disprețuiesc și cred că urăsc oameni pe care, în realitate, îi adoră. Pentru că toate acestea îi fac să pară mai cool, să adune mai mulți followeri pe Instagram și, dacă joacă bine cărțile, să-și asigure un moment de glorie la balul de absolvire, adică un blowjob – ce ar putea să fie mai glorios?
Relațiile condiționate sunt doar fum și oglinzi—niciodată nu știi cu adevărat cine e celălalt.
Aceste relații, de nivel liceal, sunt condiționate prin definiție. Sunt relații de tipul „fac asta pentru tine dacă faci și tu asta pentru mine”. Relații în care cineva îți este cel mai bun prieten într-un an pentru că aveți același DJ preferat, iar anul următor devine cel mai mare dușman al tău pentru că a râs de tine la ora de biologie. Relații schimbătoare. Superficiale. Pline de dramă inutilă. Și, în esență, acesta este motivul principal pentru care aproape nimeni nu simte un dor nebun de liceu și nu își dorește să se întoarcă acolo.
Și e perfect în regulă. Să faci parte din economia validării sociale face parte din procesul de maturizare, din descoperirea propriei identități. Trebuie să treci prin toată absurditatea asta ca să înveți, într-un final, să te ridici deasupra ei.
Pentru că, la un moment dat, să te maturizezi înseamnă să vezi dincolo de schimburile de favoruri. Începi pur și simplu să te bucuri de oameni pentru ceea ce sunt, nu pentru că joacă bine fotbal sau folosesc același brand de hârtie igienică ca tine.
Blocajul În Relațiile Condiționate
Din păcate, nu toată lumea reușește să scape din capcana relațiilor condiționate. Mulți rămân blocați în economia validării sociale și continuă să joace același joc chiar și la vârsta adultă. Doar că, în timp, manipularea devine mai sofisticată, iar regulile mai subtile. Dar mecanismul rămâne același: credința că iubirea și acceptarea sunt întotdeauna condiționate de ceva. Că trebuie să oferi un beneficiu, să îndeplinești o cerință, să „meriți” locul în viața cuiva.
Problema relațiilor condiționate e aceea că ele pun întotdeauna altceva pe primul loc—niciodată persoana. Așa că, de fapt, nu-mi pasă cu adevărat de tine, ci de conexiunile tale din industria muzicală. Sau, invers, nu-ți pasă cu adevărat de mine, ci de chipul meu incredibil de arătos și de replicile mele spirituale (știu, știu—e OK).
Și exact aici devin lucrurile periculoase. Pentru că genul ăsta de relații nu doar că sunt superficiale, dar pot fi, în cel mai profund mod, foarte toxice. Pentru că decizia de a alerga după validare și după orice altceva în afară de autenticitate nu vine din senin. O facem pentru că, undeva, în interior, ne simțim mizerabil și suntem disperați să simțim altceva.
Nu ești tu cel care contează cu adevărat, ci felul în care mă faci să mă simt.
Poate că încerc mereu să te salvez, să-ți rezolv problemele, să-ți ofer sprijin sau să te impresionez. Poate că te folosesc pentru sex, pentru bani sau doar ca să dau bine în fața prietenilor mei. Poate că și tu mă folosești pentru sex, iar asta îmi hrănește ego-ul, pentru că, măcar o dată, mă simt dorit și văzut.
Poți să ambalezi asta cum vrei, dar, la finalul zilei, e tot același lucru. O relație construită pe condiții. O tranzacție subtilă bazată pe: „Te voi iubi doar dacă mă faci să mă simt bine în pielea mea. Mă vei iubi doar dacă îți ofer același sentiment.”
Relațiile condiționate sunt, prin definiție, egoiste. Dacă îmi pasă mai mult de banii tăi decât de tine, atunci, de fapt, relația mea nu e cu tine, ci cu banii. Dacă îți pasă mai mult de succesul profesional al partenerului decât de cine este el cu adevărat, atunci nu ai o relație cu el, ci cu cariera lui. Dacă mama ta are grijă de tine și îți tolerează obiceiul de a bea nu pentru tine, ci pentru că asta o face să se simtă o mamă bună, atunci relația ei nu e cu tine, ci cu imaginea pe care o are despre ea însăși.
Relațiile condiționate te fac să simți un lucru și să arăți cu totul altceva. Te fac să joci un rol, să spui ce trebuie spus, să fii cine trebuie să fii—dar niciodată cine ești cu adevărat.
Când Relațiile Noastre Sunt Condiționate, De Fapt, Nu Avem Relații
Ne atașăm de obiecte și idei superficiale și apoi încercăm să le trăim prin intermediul oamenilor de care ne apropiem. Aceste relații condiționate nu fac decât să ne adâncească și mai mult în singurătate, pentru că, în realitate, nicio conexiune autentică nu este creată.
Mai mult decât atât, relațiile condiționate ne determină să tolerăm un tratament de toată jena. Dacă sunt cu cineva doar pentru că are un corp de revistă și impresionează gașca, atunci e mult mai probabil să înghit orice fel de comportament. Pentru că, la urma urmei, nu sunt acolo pentru felul în care mă tratează, ci pentru validarea pe care mi-o oferă.
Relațiile condiționate nu durează, pentru că nici condițiile pe care sunt bazate nu durează. Și, atunci când aceste condiții dispar, e ca și cum ți-ar fi fost smuls covorul de sub picioare—cei doi oameni implicați cad, se rănesc și nici măcar nu știu ce i-a lovit.
Ce Este Iubirea Necondiționată
Natura trecătoare a relațiilor condiționate e ceva ce ajungi să înțelegi abia odată cu trecerea timpului. Adolescenții sunt tineri, încă își caută identitatea, așa că e normal să fie obsedați de cum se compară în raport cu ceilalți. Dar, pe măsură ce anii trec, majoritatea ajung să vadă un adevăr simplu: puțini oameni rămân cu adevărat în viața lor. Și, de obicei, există un motiv pentru asta.
Odată cu maturizarea, cei mai mulți încep să pună preț pe relațiile necondiționate—acele relații în care fiecare e acceptat așa cum e, fără așteptări impuse. Acest fenomen se numește „maturitate”, și este un tărâm aproape mitic, pe care puțini oameni, indiferent de vârstă, ajung să-l vadă—cu atât mai puțin să-l locuiască.
Să „te maturizezi” înseamnă să alegi relațiile necondiționate, să înveți să apreciezi oamenii în ciuda defectelor, greșelilor, ideilor lor mai puțin inspirate. Să-ți alegi prietenii și partenerii în funcție de felul în care te tratează, nu în funcție de cât de mult ai de câștigat de pe urma lor. Să-i vezi ca pe un scop în sine, nu ca pe un mijloc pentru a obține altceva.
Relațiile necondiționate sunt cele în care respectul și sprijinul vin de la sine, fără calcule, fără așteptări ascunse. Într-o astfel de relație, omul contează pentru ceea ce este, pentru legătură în sine—nu pentru job, statut, aparențe sau reușite.
Relațiile necondiționate sunt singurele relații reale. Nu sunt zdruncinate de suișurile și coborâșurile vieții. Nu sunt influențate de avantaje superficiale sau de eșecuri temporare. Dacă avem o prietenie necondiționată, nu contează dacă îmi pierd locul de muncă și mă mut într-o altă țară, sau dacă tu îți schimbi sexul și începi să cânți la banjo—noi doi vom continua să ne respectăm și să ne susținem reciproc. Relația noastră nu este subjugată de economia validării sociale în care te-aș părăsi imediat ce ai înceta să îmi aduci beneficii sociale. Și cu siguranță nu mă voi simți „trădat” dacă alegi să faci ceva cu viața ta ce eu nu aș fi ales.
Oamenii care rămân prinși în relații condiționate nu au învățat niciodată să îi vadă pe ceilalți altfel decât prin prisma beneficiilor pe care le oferă. Și asta, de cele mai multe ori, se datorează mediului în care au crescut—un mediu în care au fost apreciați doar pentru ceea ce puteau oferi.
De obicei, părinții sunt cei care setează acest tipar. Însă majoritatea părinților nu fac acest lucru conștient (de fapt, cel mai probabil, nici ei nu au fost iubiți necondiționat de propriii părinți, așa că nu fac decât să repete ceea ce știu). Dar, ca în cazul tuturor abilităților relaționale, totul începe din familie.
Dacă tatăl tău te aproba doar atunci când îi ascultai ordinele, dacă mama ta te plăcea doar când aveai note bune, dacă fratele tău era drăguț cu tine doar atunci când nu era nimeni altcineva prin preajmă, atunci toate aceste lucruri te-au antrenat, fără să îți dai seama, să te tratezi pe tine însuți ca pe un instrument pentru beneficiile altora.
Apoi, îți vei construi relațiile viitoare modelându-te astfel încât să te potrivești nevoilor altora, nu propriilor tale nevoi. Și, mai mult decât atât, îți vei construi relațiile manipulându-i pe ceilalți pentru a-ți satisface nevoile, în loc să înveți să ai grijă de ele singur. Acesta este fundamentul unei relații toxice.
Relațiile Condiționate Funcționează În Ambele Sensuri
Nu rămâi prieten cu cineva care te folosește ca să se simtă mai bine în pielea lui decât dacă și tu, la rândul tău, obții un beneficiu din acea prietenie. În ciuda a ceea ce cred fetele care postează citate siropoase pe Instagram, nu „din greșeală” te îndrăgostești de cineva care te vrea doar pentru corpul tău, în timp ce tu te iubești necondiționat. Nu, ai acceptat regulile lui pentru că și tu, la rândul tău, l-ai folosit pentru a-ți îndeplini propriile condiții.
Majoritatea relațiilor condiționate încep inconștient—fără să te gândești prea mult la cine este acea persoană, de ce îi place de tine sau ce spune comportamentul ei despre voi doi. Pur și simplu vezi tatuajele cool, bicicleta mișto și simți nevoia să fii aproape de ea.
Oamenii intră în relații condiționate pentru că se simt bine. Problema e că nu își pun niciodată întrebarea: De ce se simte atât de bine? La urma urmei, și cocaina se simte bine, dar nu fugi să cumperi un kilogram doar pentru că o vezi, nu-i așa?
(Nu răspunde la asta.)
Testează-ți Relațiile: Scenarii Ipotetice
Pune-ți întrebări dificile despre oamenii din jurul tău:
Dacă mi-aș pierde locul de muncă, tata m-ar respecta în continuare?
Dacă aș înceta să îi dau bani, mama m-ar mai iubi și accepta?
Dacă i-aș spune soției mele că vreau să devin fotograf, asta ne-ar distruge căsnicia?
Dacă aș înceta să fac sex cu acest tip, m-ar mai căuta?
Dacă i-aș spune lui X că nu sunt de acord cu el, ar mai vorbi cu mine?
Dar trebuie să fii sincer și cu tine însuți:
Dacă m-aș muta în X, aș mai ține legătura cu Y?
Dacă X nu mi-ar mai da bilete gratuite la concerte, mi-ar mai păsa să ies cu el?
Dacă tata nu mi-ar mai plăti facultatea, aș mai merge acasă să-l vizitez?
Sunt o mie de întrebări pe care ți le poți pune despre fiecare relație din viața ta.
Pentru că, dacă la oricare dintre ele răspunsul nu este „N-ar schimba nimic”, atunci ai o relație condiționată—nu una autentică, bazată pe iubire, așa cum crezi.
Știu, doare să recunoști asta.
Dar Stai, Mai Urmează Ceva
Dacă vrei să elimini sau să repari relațiile condiționate din viața ta și să construiești unele bazate pe o acceptare reală, trebuie să fii pregătit să enervezi niște oameni.
Asta înseamnă că trebuie să încetezi să mai accepți condițiile celorlalți. Și, la fel de important, să renunți la propriile tale condiții.
Asta implică, inevitabil, să spui „nu” exact atunci când nimeni nu se așteaptă. Va provoca dramă. Uneori, chiar o situație de rahat. Pentru că, practic, îi iei cuiva sursa prin care își reglează stima de sine. Iar reacția lor va fi furioasă. Te vor învinovăți. Vor spune lucruri urâte despre tine.
Dar nu trebuie să te lași descurajat. Această reacție este doar o altă dovadă că relația a fost construită pe condiții. O iubire reală poate accepta și respecta ceva ce nu vrea să audă. O iubire condiționată va riposta.
Această dramă este necesară. Pentru că, din ea, se va întâmpla unul dintre două lucruri:
Persoana respectivă nu va putea renunța la condițiile ei și se va retrage din viața ta (ceea ce, în majoritatea cazurilor, este un lucru bun).
Sau va fi forțată să te accepte necondiționat, să te aprecieze chiar și atunci când nu-i mai servești interesele personale.
E al naibii de greu, evident. Dar relațiile sunt grele prin natura lor, pentru că oamenii sunt complicați.
Dacă viața ar fi doar distracție și sex oral, n-ar mai exista progres. Și nimeni n-ar mai crește.