Pot Oamenii Să Se Schimbe?

Ah… întrebarea eternă.

Ceea ce am observat este că, de cele mai multe ori, cei care pun această întrebare nu se referă la ei înșiși.

În schimb, întrebarea apare atunci când în viața lor există o persoană pe care o iubesc și de care le pasă, dar care i-a rănit, i-a epuizat, i-a făcut să spere de prea multe ori și care i-a adus în punctul în care se întreabă: mai are vreun rost să încerc?

Este o întrebare simplă, dar cu un răspuns profund și complex. Vorbim de mii de ani de filosofie și știință care încearcă să-l deslușească.

Părerea mea personală?

În primul rând, depinde cum definim o persoană. Sunt anumite lucruri care, în general, nu se schimbă, nu-i așa? Există trăsături de personalitate fundamentale care nu se modifică cu adevărat. „Se pot ajusta puțin de-a lungul vieții, dar, într-un interval scurt – de la o zi la alta, de la o lună la alta, de la un an la altul – ele nu se schimbă semnificativ.”

Dacă ești o persoană foarte atentă la detalii, probabil că nu va exista niciodată o lume în care să nu fii atentă la detalii. Dacă ești o persoană extrem de extrovertită, probabil că nu vei deveni brusc, peste noapte, o persoană introvertită. Există un set de trăsături de personalitate care par să fie „întipărite în noi”, printr-o combinație de genetică și educație, iar odată ce ajungem la maturitate, acestea devin parte din cine suntem. Avem anumite tendințe, predispoziții și preferințe care pur și simplu nu dispar.

Acestea fiind spuse, convingerile noastre se pot schimba. Atitudinile noastre se pot schimba. Comportamentul nostru, cu siguranță, se poate schimba. Gândurile și ideile noastre se pot schimba. Așadar, totul depinde de ce înțelegem prin „o persoană”. Există anumite aspecte care probabil nu se vor modifica, dar asta nu înseamnă că ele ne definesc în totalitate.

De exemplu, pot fi o persoană meticuloasă sau pot fi o persoană matinală. Aceasta este o preferință, o predispoziție. Există oameni predispuși la comportamente adictive. Există oameni predispuși la comportamente antisociale. Există oameni predispuși să fie altruiști și generoși. Dar toate acestea sunt predispoziții, nu sentințe definitive. Nu îți determină gândurile, convingerile sau comportamentul. Iar acestea din urmă se pot schimba întotdeauna.

O variație a acestei întrebări, poate chiar mai importantă, este: Se poate schimba o persoană dacă nu își dorește să se schimbe? Aici aș spune că nu.

Și, sincer, aceasta mi se pare o întrebare mai interesantă.

O a doua întrebare derivată: Poate o persoană să se schimbe dacă nu crede că poate să se schimbe? Aș spune, probabil, tot nu.

Există anumite convingeri sau mentalități care sunt condiții prealabile pentru schimbare. Dacă nu vrei să te schimbi și nu crezi că poți să te schimbi, atunci… niciun argument, nicio influență externă, niciun stimulent sau motivație nu va avea, probabil, vreun efect.

Și, în sfârșit, o a treia întrebare derivată: Poate cineva să se schimbe pentru că altcineva l-a determinat să se schimbe? Din nou, aș spune nu.

Cred că aceasta este, de fapt, întrebarea reală pe care oamenii o pun.

Am observat asta de-a lungul timpului.

Uneori, întâlnesc oameni care mă întreabă „Pot oamenii să se schimbe?” referindu-se la ei înșiși, pentru că încearcă de mult timp, se luptă cu ceva și încep să-și piardă speranța. Dar, din experiența mea, în nouă din zece cazuri, întrebarea vine de la cineva care are în viața sa un partener, un membru al familiei sau un copil față de care nu mai știe ce să facă.

Și partea dificilă este că, de cele mai multe ori, tocmai eforturile noastre de a ajuta o persoană să se schimbe sau de a o face să se schimbe ajung, subtil, să îi permită să rămână la fel.

Așa apar acele relații de codependență.

Pentru că, în esență, pentru ca o persoană să se schimbe, trebuie să simtă că schimbarea este un târg avantajos. Nimeni nu se schimbă dacă simte că noua versiune a sa este mai puțin avantajoasă decât cea actuală.

Și ce se întâmplă adesea este că, atunci când un partener, un membru al familiei sau cineva apropiat încearcă mereu să repare lucrurile în viața celuilalt, să-l ajute, să-l sprijine în orice fel, îi întărește, fără să vrea, ideea că nu trebuie să se schimbe.

Pentru că, inconștient, acel om realizează: Dacă mă schimb, voi pierde toate aceste beneficii pe care mi le oferi. Poate că nu voi mai putea locui aici pe gratis. Poate că nu mă vei mai duce la muncă. Poate că nu mă vei mai ajuta să-mi rezolv problemele.

Și, dintr-odată, dorința de schimbare devine și mai îndepărtată.

Este un lucru extrem de complicat.

Dacă ai pe cineva în viața ta despre care îți dorești cu adevărat să se schimbe, trebuie să existe un echilibru foarte fin în abordarea ta. Dacă alegi să-l susții, este esențial să o faci doar dacă acea persoană își dorește cu adevărat să se schimbe și crede că poate face acest lucru. Dacă însă nu își dorește schimbarea sau nu crede că este posibilă, orice încercare de a-l convinge sau sprijini va avea, cel mai probabil, efectul opus, agravând situația.

Persoanele care s-au confruntat cu dependența spun ceva foarte asemănător. Pe de o parte, au vorbit despre codependență, iar pe de altă parte, despre conștientizarea acelui punct de cotitură din viața lor. Mulți dintre ei au spus că au avut nevoie să atingă cel mai de jos punct al existenței lor pentru a înțelege că schimbarea este necesară.

Brandon Novak spunea că nu și-ar fi dorit ca nimeni să-l priveze de acest proces.

O experiență dificilă este esențială pentru transformare.

Îmi amintesc că am citit cartea lui Rich Roll și ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost reacția părinților lui. Când era în plină luptă cu alcoolismul, după ce fusese chiar și în închisoare, s-a întors acasă la părinții săi. Aceștia, însă, i-au închis ușa și i-au spus să nu se întoarcă până nu va fi sobru. Pot doar să îmi imaginez cât de greu trebuie să fi fost pentru ei să facă acest lucru ca părinți. Îmi amintesc că, citind acel pasaj, mi-am spus că eu aș fi cedat. A fost un gest dur, dar incredibil de puternic, care le-a demonstrat forța interioară. Majoritatea familiilor nu reușesc să facă un asemenea pas, ceea ce duce la situații de codependență și susținere nesănătoasă.

Am tot pus accentul pe ideea de „persoane”, dar a sosit vremea să ne concentrăm pe termenul de „schimbare”. Ce înseamnă, de fapt, schimbarea? Care este definiția ei? Aceasta este o întrebare complexă, deoarece există numeroase moduri în care poate fi abordată. Vorbim despre schimbare comportamentală? Se poate schimba o persoană la nivel de personalitate? Poate cineva să își redefinească identitatea, să treacă de la gândirea „sunt un ratat” la o mentalitate diferită?

În plus, există întreaga discuție despre autoactualizare, concept despre care au vorbit umaniștii. Pare că avem o tendință naturală spre schimbare, că o căutăm constant, dar ce anume definește cu adevărat această transformare? Dacă mediul se schimbă și, ca urmare, o persoană își adaptează comportamentul, dar fără să fi făcut un efort conștient în acest sens, se poate spune că a avut loc o schimbare reală?

Este o întrebare foarte interesantă, mai ales când mă gândesc la oamenii din comunitatea mai “ezoterică” din lume. Cunosc multe persoane care urmează „călătorii spirituale”, participă la retreat-uri, seminarii, lucrează cu șamani, ghizi spirituali și experimentează cu substanțe psihedelice. De fiecare dată când îi văd, îmi spun că s-au transformat complet: „Alex, nu ai idee, am fost în Argentina, am avut o experiență incredibilă și acum sunt o persoană total diferită!”

Însă, când îi întreb cum le merge viața, afacerile, relațiile, realitatea pare să fie neschimbată. Și atunci apare întrebarea esențială: ce anume s-a schimbat cu adevărat?

Este o întrebare fascinantă. Și poate greșesc, dar instinctul îmi spune că, dacă acțiunile tale rămân aceleași, atunci nu te-ai schimbat cu adevărat.

E ca și cum ai pune ruj pe un porc, nu? Poți percepe viața altfel, dar dacă obiceiurile tale sunt aceleași și problemele se repetă, atunci, în esență, schimbarea nu s-a produs.

Aș defini schimbarea prin comportament. Sau, mai exact, prin modul în care te raportezi la probleme. De multe ori, oamenii trec prin experiențe intense—un retreat, o revelație personală—și spun: „Credeam că acest lucru reprezintă o problemă, dar acum îmi dau seama că nu este.” Sau: „Mi-am schimbat perspectiva, mi-am reevaluat valorile și mă simt împăcat.” Dacă percepția asupra unei probleme s-a schimbat, atunci da, putem vorbi despre o transformare reală.

Astfel, schimbarea apare fie atunci când îți modifici comportamentul față de o problemă, fie când îți schimbi perspectiva asupra ei. Dar dacă nici una, nici alta nu se întâmplă, e dificil să susții că ai evoluat. Fie mintea ta a rămas aceeași, fie acțiunile tale sunt identice, fie ambele.

Și cred că aici intervine un aspect esențial: mulți dintre cei care parcurg un proces de dezvoltare personală trec printr-o schimbare de percepție despre sine, nu neapărat printr-o transformare reală. Este, de altfel, o critică adusă frecvent terapiei.

Gândește-te la terapia freudiană de altădată. Mergeai la ședințe, descopereai lucruri despre trecutul tău—poate că mama ta a fost toxică, poate că ai suferit diverse traume—dar apoi te întorceai în viața de zi cu zi și nimic nu se schimba concret. Problemele și disfuncționalitățile erau încă acolo.

Înțelepciunea, premiu de consolare.

Același fenomen apare și în dezvoltarea personală. Oamenii explorează meditația, psihedelicele, exercițiile de introspecție, ajung la concluzii profunde despre ei înșiși și motivele pentru care sunt așa cum sunt. Își spun că trebuie să se relaxeze mai mult, că trebuie să fie mai prezenți, și asta le pare o schimbare majoră. Dar, de fapt, este doar o expansiune a autocunoașterii, nu o schimbare propriu-zisă.

Din perspectiva mea, dacă problemele tale sunt aceleași și reacțiile tale sunt aceleași, atunci nimic nu s-a schimbat cu adevărat.

Acum, da-ți-mi voie să vă spun ce s-a schimbat în viața mea, pe lângă partea cu sănătatea.

Am devenit mult mai puțin reactiv în relațiile mele. În trecut, lucruri care mă enervau mă făceau să explodez imediat. Acum am învățat să mă opresc, să mă gândesc: „Care este cea mai potrivită reacție aici?” În loc să mă las condus de impuls, mă întreb: „Ce este mai benefic pentru relație, nu doar pentru orgoliul meu?”

Și da, acest mod de a privi și aborda lucrurile chiar m-a schimbat.

Mă simt mai sigur în relațiile mele, iar asta se reflectă în exterior—fie că vorbim de prieteni, relații romantice sau alte tipuri de conexiuni. Acum pot să fac un pas înapoi și să nu mai fiu atât de critic. Și chiar dacă pare un detaliu minor, când te uiți în urmă, realizezi că astfel de schimbări modelează întreaga dinamică a relațiilor.

Privesc la momentele din trecut când o relație s-a destrămat și pot vedea clar unde, dacă aș fi reacționat diferit, lucrurile s-ar fi putut desfășura altfel.

Una dintre cele mai mari conștientizări din ultimii cinci ani a fost să îmi recunosc dependența de noutate. Această nevoie constantă de stimulare a fost sursa majorității deciziilor greșite pe care le-am luat de-a lungul timpului.

Dar doar conștientizarea acestui lucru nu a fost suficientă. A declanșat o schimbare reală doar în momentul în care am început să fiu mai atent la alegerile mele—să călătoresc mai puțin, să refuz anumite oportunități, să investesc mai mult în relațiile apropiate și în comunitatea mea.

Este un subiect despre care am discutat mult, pentru că am această tendință de a mă pierde în căutarea a ceva nou. Dar am realizat că adevărata împlinire vine din prezență, din lucrurile mici, nu dintr-o alergare continuă după experiențe noi.

Dacă mi-ai fi spus asta acum zece ani, probabil că aș fi râs. Mi s-ar fi părut plictisitor. Dar, în timp, vezi consecințele fiecărei mici alegeri și înțelegi că ai avut plătit un preț pentru fiecare decizie impulsivă.

Și cred că asta este esența schimbării—nu îți poți reseta personalitatea, dar poți învăța să îți gestionezi mai bine anumite trăsături.

Unii oameni sunt predispuși la anxietate, alții au tendința de a deveni irascibili sau deprimați. Nu poți anula complet aceste lucruri, dar poți alege cum reacționezi la ele.

Schimbarea este lentă. Este un proces continuu. Dar, până la urmă, ce altceva ai de făcut? Asta este viața.

Și, în loc de o glumă proastă, o să închei cu un citat de Maya Angelou:

„Pot fi schimbat de ceea ce mi se întâmplă, dar refuz să fiu definit de asta.”