Singurătatea

În luna decembrie a anului 2003, Joyce Vincent a încetat din viață, aparent în urma unui atac de astm, în apartamentul său din nordul Londrei. Televizorul rămăsese pornit, iar corespondența continua să fie livrată. Plata chiriei era programată să fie dedusă automat din contul ei bancar. Zilele au trecut, iar nimeni nu și-a dat seama că ea nu mai era acolo.

Acele zile s-au transformat în săptămâni, iar săptămânile în luni. Lângă locuința sa existau containere mari de gunoi, astfel că mirosul provenit din apartamentul ei nu a atras atenția vecinilor. Clădirea era plină de copii și adolescenți gălăgioși, așa că nimeni nu a remarcat zgomotul constant al televizorului din fundal.

În cele din urmă, contul bancar al lui Joyce s-a epuizat. Proprietarul i-a trimis scrisori de înștiințare pentru colectarea chiriei, dar acestea, ca și celelalte, au rămas neatinse, răspândite pe podea. Fără răspuns. Abia după șase luni de chirie restantă, proprietarul a obținut o hotărâre judecătorească pentru evacuare forțată. Executorii au spart ușa și abia atunci au descoperit cadavrul ei. Era deja ianuarie 2006, trecuseră mai bine de doi ani de la decesul său.

În tot acest timp, nimeni nu a căutat-o pe Joyce Vincent. Nici rudele, nici prietenii, nici colegii de muncă. Niciun vecin nu a bătut la ușa ei să verifice dacă totul era în regulă. Nimeni nu a sunat. Nimeni nu a verificat. Avea doar 38 de ani când a murit.

Această poveste este uluitoare din cauza implicațiilor sale sociale. Pare incredibil că pot trece ani fără ca cineva să observe dispariția unei persoane. Cu toate acestea, astfel de cazuri se întâmplă frecvent. Este posibil să fi auzit o știre similară celei despre Joyce Vincent. Și toate sunt la fel.

O persoană care trăiește singură, pierde legătura cu familia și prietenii, nu interacționează cu vecinii și se izolează în fața televizorului sau a computerului personal timp de ani întregi. Între timp, lumea continuă să meargă înainte, ca și cum acea persoană nu ar mai exista, până într-o zi când, cu adevărat, chiar nu mai există.

Ce Se Întâmplă Cu Singurătatea?

Singurătatea este o problemă răspândită în lumea occidentală. Conform studiilor sociologice, se estimează că între 10% și 15% dintre români vor muri probabil singuri, iar această cifră este de așteptat să crească în deceniile următoare. În numeroase sondaje desfășurate atât în Europa, cât și în Statele Unite, între 30% și 60% dintre respondenți afirmă că se simt singuri sau că nu au interacțiuni semnificative față în față în fiecare zi. Surprinzător, tinerii raportează adesea niveluri mai ridicate de singurătate decât persoanele în vârstă.

Să spunem lucrurilor pe nume: singurătatea nu face bine. O statistică celebră, des citată, susține că singurătatea scurtează speranța de viață la fel de mult ca fumatul a 15 țigări pe zi. Deși metoda de calcul poate părea discutabilă, mesajul este clar: singurătatea este dăunătoare, atât fizic, cât și mental. Crește riscul de anxietate și depresie, iar sănătatea fizică este și ea afectată. Studiile arată că persoanele singuratice sunt mai predispuse la probleme cardiace, hipertensiune arterială și un sistem imunitar slăbit.

Există Lucruri Pe Care Nu Le Știm Despre Singurătate

Bun, sună destul de rău. Dar stai, devine și mai rău… încă sunt multe lucruri pe care nu le înțelegem despre singurătate.

De Ce Se Întâmplă Asta?

Singurătatea afectează lumea occidentală într-un mod care nu pare să influențeze alte culturi. Există numeroase teorii, dar răspunsuri solide lipsesc. Unii indică spre cultura individualistă a occidentalilor, care acordă mai puțină importanță familiei sau comunității. Alții dau vina pe urbanizare și pe normele culturale legate de a deține propria locuință, de a trăi singur sau de a lucra independent. Schimbările demografice sunt și ele invocate: oamenii au mai puțini copii, se mută frecvent și petrec mai puțin timp cu persoanele în vârstă. Declinul religiozității ar putea fi o altă cauză, deoarece religia a fost un nucleu istoric al comunităților umane. Poate fi oricare dintre aceste cauze sau toate împreună.

Cum Putem Rezolva Această Problemă?

Din nou, există multe teorii, dar răspunsurile sunt puține. Conexiunile online și prin dispozitive sunt înlocuitori slabi pentru susținerea emoțională și psihologică pe care o obținem în prezența altor persoane. Rețelele sociale și jocurile video sunt ca o băutură răcoritoare fără calorii: par satisfăcătoare, dar nu oferă “calorii emoționale”. Iar absența acestor “calorii” ne lasă înfometați emoțional. Singurătatea depinde atât de calitatea, cât și de cantitatea interacțiunilor sociale. Nu e suficient să vedem frecvent oameni cunoscuți; avem nevoie și de intimitate și încredere în acele relații.

Totuși, există eforturi în această direcție. În 2018, Regatul Unit a introdus funcția de “ministru al singurătății”. În țările nordice, cum ar fi Danemarca, s-au obținut rezultate pozitive prin “politica de coabitare,” unde persoanele în vârstă, pensionarii și familiile tinere care au nevoie de îngrijire pentru copii locuiesc împreună în unități comune, împărțind spațiile și sprijinindu-se reciproc.

În general, aceasta este o problemă majoră. Este atât de importantă încât comunitatea medicală a luat-o în considerare, iar companiile farmaceutice explorează deja posibilitatea dezvoltării unui medicament pentru tratarea singurătății, similar pastilelor utilizate pentru depresie.

Legături Rupte

Cu toate acestea, acest aspect nu explică pe deplin de ce consider că singurătatea reprezintă rădăcina subtilă a multor probleme sociale și culturale din zilele noastre.

Biologic vorbind, suntem animale sociale. Am evoluat pentru a trăi în grupuri și a depinde fizic unii de alții. În consecință, am evoluat și pentru a depinde emoțional unii de alții.

O mare parte din sensul și scopul pe care îl găsim în viață provine din interacțiunile noastre cu ceilalți sau din percepția noastră asupra rolului nostru în societate, în general. Se pare că nevoia noastră de conectare umană este atât de profundă, încât capacitatea de a dezvolta convingeri sănătoase despre noi înșine și despre lume este strâns legată de relațiile noastre. Așa cum un mușchi se atrofiază dacă nu este folosit, la fel și empatia se pierde dacă nu este practicată.

Astfel, atunci când cercetătorii analizează ce îi motivează pe fanaticii religioși, teoreticienii conspirației sau extremiștii politici, descoperă frecvent că singurătatea persistentă este un element comun. Respingerea și izolarea socială au tendința de a radicaliza oamenii. În lipsa afecțiunii și a înțelegerii, indivizii ajung să se agațe de idei delirante despre revoluție sau salvarea lumii, încercând să-și găsească un sens și un scop.

Hannah Arendt, gânditoare și autoare de origine evreiască germană din secolul al XX-lea, a reușit să evadeze de sub regimul nazist. După încheierea războiului, și-a dedicat ani întregi studiului totalitarismului, analizând ascensiunea și prăbușirea fascismului, revoluțiile comuniste și atrocitățile comise de lideri precum Stalin, Hitler, Mussolini și Mao. Mai important, a cercetat motivele pentru care acești conducători au câștigat o popularitate atât de rapidă, în ciuda terorii pe care o răspândeau.

Arendt a scris o lucrare clasică intitulată Originea Totalitarismului. Cartea sa, de aproape 500 de pagini, ajunge la o concluzie surprinzătoare: singurătatea îi face pe oameni vulnerabili la dispreț și fragmentare, factori care contribuie la prăbușirea societăților funcționale prin extremism și violență.

Permiteți-mi să citez pe larg din opera ei — sper că urmașii săi nu mă vor da în judecată:

„Singurătatea, terenul comun al terorii, esența guvernării totalitare, pregătirea atât a executorilor, cât și a victimelor sale, este strâns legată de lipsa de rădăcini și de sens, care au fost blestemul maselor moderne încă de la începuturile revoluției industriale. Acest blestem s-a accentuat odată cu apariția imperialismului la sfârșitul secolului trecut și cu prăbușirea instituțiilor politice și tradițiilor sociale în prezent.

[…]

Ceea ce pregătește oamenii pentru dominația totalitară în lumea non-totalitară este faptul că singurătatea, cândva o experiență limitată, trăită de obicei în anumite condiții sociale marginale, cum ar fi bătrânețea, a devenit o experiență cotidiană pentru masele în continuă creștere ale acestui secol. Procesul nemilos prin care totalitarismul atrage și organizează masele pare a fi o evadare sinucigașă din această realitate. Raționamentul care „te prinde ca într-o menghină” devine un ultim sprijin într-o lume în care nimeni nu este de încredere și nimic nu poate fi garantat. Este constrângerea interioară care are un singur conținut: evitarea consecventă a contradicțiilor – un aspect care pare să confirme identitatea individului în afara relațiilor cu ceilalți.”

În esență, atunci când suntem izolați de contactul social empatic care ne menține ancorați, singura cale prin care putem da sens lumii este adoptarea unor viziuni radicale, de tip „totul sau nimic.” În cadrul acestor viziuni, oamenii încep să considere necesară o răsturnare radicală a stării actuale și să se perceapă fie drept victime, fie drept salvatori detașați ai societății.

Este crucial să notăm că aceste constatări au fost formulate în 1951, cu mult înainte ca Trump, mișcarea „woke” și platforma Twitter să fie acuzate de provocarea unei dezordini generale.

Poate că în asta constă adevărata amenințare a rețelelor de socializare: nu neapărat că ne determină să fim mai singuri, mai furioși, mai egoiști sau mai răutăcioși – ci, pur și simplu, că oferă posibilitatea celor singuri, furioși, egoiști și răutăcioși să se auto-organizeze și să-și facă auzite vocile ca niciodată înainte.

Odată, dacă erai un marxist radical ce dorea o revoluție violentă sau un excentric care credea că Bill Gates implantează microcipuri în milioane de copii africani, trebuia cam să taci din gură. Altfel, primeai câteva priviri laterale precaute și simțeai că nu mai ești pe lista celor invitați la petrecerile copiilor.

Așa că... tăceai. Și, în cele din urmă, începeai să realizezi că, ei bine, majoritatea oamenilor sunt ok. Totul va fi în regulă.

Dar acum? Undeva există un forum plin de oameni cu aceeași nebunie ca tine. Și ce fac toți cei care împărtășesc aceleași idei ciudate când se adună? Exact, se conving pe ei înșiși că vor salva lumea prin cunoștințele lor. Adică, încep o cruciadă. Și tu, eu și toți ceilalți suntem nevoiți să-i ascultăm, stimulați și revigorați de noii lor „prieteni” de pe internet, în timp ce ne explică de Crăciun de ce Isus era comunist sau cum filmul Armageddon era, de fapt, un mesaj codat de la QAnon care dezvăluie că Bruce Willis nu doar că conduce un lanț de pedofilie, ci este, în secret, un băiat de șaisprezece ani ținut prizonier împotriva voinței sale.

Și...

(Doamne, acum chiar o să fiu dat în judecată.)

Oricum, unde eram?

Ah, da! Singurătatea...

Poate o altă perspectivă asupra argumentului lui Arendt este că ne expunem riscului ca extremiștii să preia controlul atunci când devine mai ușor pentru radicalii cu convingeri marginale să se mobilizeze și să se organizeze decât pentru majoritatea moderată. Istoric, această mobilizare a extremelor a fost facilitată de crize economice, foamete și (gulp) pandemii, precum și de alte astfel de evenimente. Astăzi, poate că rețelele sociale și smartphone-urile au făcut, fără să-și dea seama, această mobilizare mult mai accesibilă.

Dar cine știe... S-ar putea să mă înșel în privința tuturor acestor lucruri. Cert este că încă nu avem suficiente informații pentru a afirma cu certitudine.

Cum Faci Să Te Simți Mai Puțin Singur

Pe măsură ce factorii de decizie se confruntă cu dificultăți în abordarea singurătății ca problemă socială, există acțiuni pe care le putem întreprinde, ca indivizi, pentru a ne simți mai puțin izolați. Iată câteva sfaturi bazate pe dovezi, care te pot ajuta să te simți mai conectat într-o lume tot mai rece și impersonală.

Alătură-te Grupurilor

Cercetările arată că este mult mai eficient să abordăm sentimentele de singurătate prin implicarea în grupuri sociale decât prin interacțiuni individuale. De exemplu, s-a constatat că vizitele individuale la persoanele în vârstă singure nu sunt foarte eficiente, în timp ce discuțiile în grup au un impact mai mare.

Acest aspect este important, deoarece majoritatea dintre noi încearcă să combată singurătatea prin stabilirea de conexiuni individuale. Ne imaginăm că problema constă în lipsa interacțiunilor unu-la-unu în viața noastră, când, de fapt, singurătatea pare să fie influențată mai degrabă de afilierea la grupuri.

Cel mai simplu mod de a te alătura unui grup? Găsește o activitate. Cu cât grupul este mai participativ și mai dinamic, cu atât mai bine. Studiile au demonstrat, de exemplu, că activitățile precum dansul, înotul sau gimnastica reduc mai eficient singurătatea comparativ cu clasele în care participanții doar stau și discută despre diverse subiecte.

Așadar, găsește oameni. Găsește o activitate.

Îmbunătățește-ți Abilitățile Sociale

Bine, te afli într-un grup, te miști frenetic pe niște ritmuri disco superbe... Dar acum, ce urmează? Se pare că nu e suficient doar să fii prezent. Ai nevoie și de abilități pentru a te conecta cu oamenii.

Evident.

Dacă singurătatea depinde atât de calitatea, cât și de cantitatea interacțiunilor sociale, activitățile de grup pot acoperi cantitatea, dar abilitățile sociale sunt esențiale pentru a îmbunătăți calitatea.

Dacă îți este greu să te apropii de ceilalți, să porți conversații, să cunoști oameni sau să împărtășești detalii despre tine, numărul persoanelor pe care le întâlnești devine irelevant — vei rămâne mereu cu un sentiment de gol interior.

Oferă-le Sprijin Altor Oameni

Mulți oameni abordează interacțiunile sociale în funcție de ceea ce obțin din acestea. Se gândesc: „Ce va face această persoană pentru mine?” sau „Cum pot să mă simt mai bine din această interacțiune socială?”

Această abordare se întoarce împotriva lor. Intențiile egoiste se resimt în cuvintele și acțiunile lor, iar ceilalți percep o persoană egocentrică.

În schimb, abordarea corectă în interacțiunile sociale este să te întrebi: „Ce pot oferi acestei persoane?” sau „Cum pot să o fac să se simtă mai bine?”

În cele din urmă, oamenilor le place să petreacă timp cu cei care îi fac să se simtă bine. Dacă te concentrezi pe a face cealaltă persoană să se simtă bine, în loc să te concentrezi doar pe propriile tale nevoi, ai mai multe șanse să construiești o conexiune puternică.

Un aspect uimitor al acestei mentalități de dăruire este că, de cele mai multe ori, găsim mai multă valoare și fericire în interacțiunile în care oferim mai mult. Este precum acel vechi clișeu: „Primești ceea ce oferi.” Ei bine, este adevărat. Cu cât oferim mai mult altora, cu atât ne simțim mai satisfăcuți și mai iubiți.

Cultivă-ți Fericirea De Unul Singur

Mai devreme în articol, am menționat un sondaj care a scos la iveală faptul că tot mai mulți tineri declară sentimente de singurătate decât persoanele mai în vârstă. Acest lucru m-a surprins la început, însă cercetătorii au explicat de ce:

„Aproape 50% dintre oameni au raportat că singurătatea poate fi pozitivă, [...] motivele menționate incluzând oportunități pentru creștere personală, bucuria de a fi singur și conștientizarea faptului că sentimentul va trece.”

S-a demonstrat că persoanele mai în vârstă nu erau mai puțin izolate decât tinerii, ci se simțeau mai confortabil cu izolarea.

Acest aspect poate părea contraintuitiv, dar este, probabil, cel mai important punct dintre toate:

Singurătatea nu este doar o consecință a interacțiunilor tale sociale, ci este și o funcție a atitudinii tale față de aceste interacțiuni sociale.

Poți ajunge să te simți extrem de singur, chiar și când ești înconjurat de oameni o zi întreagă. Pe de altă parte, poți descoperi o satisfacție profundă petrecând luni întregi în compania propriei persoane.

Singurătatea și solitudinea nu sunt același lucru. Una poate exista fără cealaltă.

Sentimentele tale legate de singurătate sunt adesea influențate de perspectiva pe care o ai asupra propriei singurătăți.

Solitudinea poate fi o experiență minunată, iluminatoare și eliberatoare – în esență, nu mai trebuie să impresionezi pe nimeni.

Poate că soluția pentru a combate singurătatea în societate nu constă atât în a o elimina, cât în a o aborda și a învăța din ea.

Pentru că, în cele din urmă, te poți conecta cel mai bine cu ceilalți atunci când ești pe deplin conectat cu tine însuți.

Observație!

Consider că acest sentiment revine periodic, la fel ca multe altele. Sunt convins că vor exista momente în care vei simți că ai găsit soluția singurătății și că ai învățat să te bucuri de timpul petrecut cu tine însuți. Am trăit și eu astfel de clipe. Totuși, îți spun din proprie experiență că nu va exista un moment care să rămână pentru totdeauna. Prin natura lor, momentele sunt trecătoare. Este important să reții ceea ce am menționat anterior și să accepți faptul că perioadele de singurătate vor apărea, vor persista o vreme, apoi vor dispărea, doar pentru a reveni din nou.

Te încurajez să nu privești singurătatea ca pe un sentiment rușinos (de altfel, niciun sentiment nu ar trebui să fie motiv de rușine) și să ai curajul să vorbești despre aceasta deschis, cu cei din jur. S-ar putea să fii surprins să descoperi că și ei se confruntă cu aceleași trăiri la un moment dat. Fii curajos și începe conversația, împărtășind ceea ce simți.

Chiar dacă sunt înconjurat de oameni minunați, iubitori și care mă sprijină, uneori mă regăsesc totuși copleșit de un sentiment de singurătate. Și, deși câteodată simt că le fac o nedreptate doar pentru că resimt acest lucru, am învățat că este firesc să mă simt în acest fel din când în când.

În cele din urmă, singurătatea poate exista atât în lipsa oamenilor, cât și în mijlocul lor. Am înțeles că sentimentul de singurătate nu vine neapărat din faptul că nu ai pe cineva alături, ci mai degrabă din senzația că nimeni nu este cu adevărat alături de tine. Și dacă nu am vorbit destul despre singurătate până acum, un alt lucru pe care l-am descoperit este că singurătatea doare cel mai tare atunci când nu este o alegere. Totuși, chiar și în fața acestei dureri, este important să înțelegem că, uneori, a fi singur poate fi o oportunitate de a ne redescoperi pe noi înșine și că, așa cum am mai spus, este o senzație trecătoare.